Trezește-te

Într-o lume în care materialismul domnește,tinzi a fi o simplă copie sau un exemplu demn de urmat...și cînd zic demn,nu mă refer la tipul care merge țanțoș pe stradă,pentru că e îmbrăcat la patru ace și poartă în buzunar un telefon de ultimă generație.Zic demn,însemnînd persoana care cunoaște adevăratele valori ale omenirii,care se complace în originalitate,chiar dacă nimeni nu dă doi bani pe ea și căreia,chiar și o simplă rază de soare îi poate lumina privirea...
Desigur,un astfel de tip de demnitate nu-i convine fiecăruia,atîta timp,cît în secolul industrializării și al tehnologiilor moderne,totul are un PREȚ.
De ce-ai fugi de ploaie, pentru că-ți udă hainele...De ce nu te-ai lăsa toropit de stropii care macină sentimente,de ce nu ai lăsa-o să te simtă,de ce nu ai da vileag emoțiilor,ai plînge,ai rîde,ai face orice vrei tu,doar pentru că cineva ar spune că ești nebun?..Lasă-te cuprins de nebunia ta,fii cine dorești tu să fii,un ORIGINAL.
De ce-ai ridica mîna la cea care te-a purtat în pîntec și a aruncat nopți de nesomn,doar ca să te vadă fericit?..
De ce-ai ridica vocea la ea,doar pentru că tu nu ești binedispus sau ai probleme de oricare rang.De ce ai incrimina-o că nu-ți oferă tot de ce ai nevoie:bani,mașină,haine,gadgeturi performante...De unde știi tu că nu au existat zile în care ea ar fi fost flămîndă,în schimb tu erai undeva,cu prietenii tăi,distrîndu-te din plin.
Doar gîndește că cineva,undeva, a pierdut-o pe cea care i-a dat viață,ar da orice s-o poată îmbrățișa,să-i poată auzi vocea.
Ce faci?...TREZEȘTE-TE,nu dormi!

De ce-ai prefera să ai în garaj un Ferrari,cînd te poți bucura în fiecare dimineață de albastrul cerului?...
Conștientizezi că cineva,undeva,nu e la fel de norocos ca tine?Trăiește în beznă totală..și totuși e recunoscător că există.
Tu plîngi după așa-zisa popularitate,în timp ce cineva visează doar să fie sănătos...
Îți ignori părinții,în timp ce cineva,undeva,îi deplînge amarnic,au fost..și nu mai sunt.
Ai simțit vreodată durerea din ochii unui copil orfan?Ai văzut vreodată neliniștea din glasul unui bolnav?
Ai avea curajul să-ți apleci sufletul către un om al străzii?...Te-ai gîndit că poate mîine te vei afla în locul lui...
De ce rîzi?...Nu fi mitocan..TREZEȘTE-TE!
Ai grijă ce alegi...
Ai grijă la ce renunți!
Prețuiește adevăratele valori ale vieții,pînă nu e prea tîrziu...
Ai grijă cînd vorbești cu cineva drag,măsoară-ți cuvintele sărace.Cîndva,s-ar putea să nu mai ai onoarea s-o  faci...Atunci,crede-mă,îți vei da seama că adevăratele valori ți se oferă GRATIS,iar tu,odată ce le-ai pierdut,nu le poți recupera,chiar și avînd tot aurul din lume.
Atunci,crede-mă,nimeni și nimic nu te va salva,pentru că TU ai ales să fii o copie,în timp ce puteai deveni un ORIGINAL.Atunci vei cerca sentimentele unui om bolnav în întregul sens al cuvîntului,pentru că sufletu-ți va fi măcinat de regrete...,pentru că ochi ți s-au dat,dar orb ai fost,urechi ți s-au oferit,dar surd ai fost.
ACUM,nimic nu mai are rost..

A ta purure suflare

Cînd la margine de vreme
Freamătul de gînduri sec,
Zguduit de patimi,geme,
Culminările mă trec.

Măcinînd,la o adică,
Zbuciumul vioi,pe care
Sorțile nu-l mai ridică
La azil de frămîntare.

Îmbătată în neștire,
Fug rebel să te-mpresor
De a firii dăruire,
Copleșim-aș și să mor.

Să te chem din începuturi,
Înecată în năframă,
Cînd pe aripe de fluturi
Împletești amoruri,mamă.

Să te sorb de timpuri,rece,
Înegrindu-mă de verde,
N-oi fi eu un gînd ce trece,
Dar nici tu-un scop ce pierde.

Să te învelesc în maluri,
Cufundate lin în verbe,
Din lumin-a zeci de valuri,
Eu să fiu un strop ce fierbe.

De fiori și de candoare,
Să admit a frămînta
A ta purure suflare
Și-ai tăi ochi,măicuța mea...

Paradis necunoscut

Am fost mereu o copilă principială,care a ținut cu orice preț să-și îndeplinească obligațiunile,poate,chiar mai mult decît să-și eticheteze drepturile.Am fost învățată să respect promisiunile făcute și să merg strict după anumite reguli.Să fie asta o cauză...și zic,cu siguranță că e- o cauză a modelării personalității mele.Nu neg,rigorile după care m-am ghidat au trezit în mine un model de personalitate puternică,însă,prea strivită fiind de griji,emoții și temeri,am ajuns să fiu cineva care nu mai trăiește clipa,poate cineva care doar există...
Nu-mi amintesc să fi trăit eu clipe în care să nu-mi pese de nimeni și de nimic,nu că aș fi nepăsătoare,ci doar astfel de momente îți pot aduce cu adevărat fericire.Și zic,da,au fost clipe în care doar razele soarelui sau verdele ierbii mă făceau cea mai împlinită ființă din toată Calea Lactee,dar...aș fi vrut să împart această fericire cu cineva,cu cineva care să nu mă judece că sunt nebună pentru că așa lucruri mă fac fericită,cu cineva care m-ar completa,care ar rămîne aproape,cunoscîndu-mi toate golurile;cu cineva,căruia nu i-ar fi frică să mă oprească atunci cînd greșesc sau să mă stimuleze,atunci cînd am nemaipomenită nevoie.

Și...a apărut acel cineva,plin de dor să-și alunge minutele-i scumpe cu mine,să mă învețe să cred,să mă înalț,să visez,pînă la urmă.Și,a încercat enorm de păsător să-mi arate...să-mi arate cum să trăiesc,cum să eman sentimente și respectiv- să primesc.A încercat să zidească nu personalitatea- ci fericirea din mine,pentru că,să fim sinceri,un suflet lipsit de bucurie,e asemenea unui fluture cu aripile bolnave,degeaba le are,atîta timp cît nu poate să se înalțe.
Mi-a dat puterea să văd dincolo de limitele realului și cu orice mic zîmbet,a creat unul și mai mare.Mi-a oferit ceea ce acum cîțiva ani pierdusem- încredere și lumină în priviri...doar că,eu-egoista nu am fost în stare să-i răsplătesc dăruirea...și acum,simt că mă divid iarăși în singurătate.În singurătate,pentru că eu- cea fără suflet și simțire admir la infinit,dar tac,mă simt gonită,dar nu spun,mă simt răpusă,dar mă critic în tăcere.Încă un motiv să gonesc de lîngă mine persoanele care mă învață să trăiesc.
Și acum...
Îmi cer scuze că nu am zîmbit atunci cînd tu ai făcut-o...
Îmi cer scuze că nu am deschis urechile,atunci cînd mi-ai vorbit...
Îmi cer scuze că am răspuns cu indiferență la dăruirea ta...
Și am năruit fericirea...
Acum..miroase a singurătate,pentru că atunci eu nu am știut să prețuiesc,pentru că asta e ceea ce sunt eu-egoistă,pentru că știu să distrug ceea ce alții au construit.
--------------------------------------------------------
Ceea la ce am dat naștere mai sus sunt doar mici strigăte ale sufletului...și pentru asta tot îmi cer scuze,pentru faptul că proza e gîndul meu demult zămislit.